23 Feb 2012, 10:51
*
 STIRI

Despăgubire de senzaţie: 22 de milioane de dolari pentru că "l-au uitat" 2 ani în închisoare VIDEO

Un bărbat ţinut în închisoare -la izolare- timp de doi ani de zile şi forţat să îşi scoată singur un dinte pentru că i-a fost refuzat ajutorul medical a primit una dintre cele mai mari despăgubiri din istorie, 22 de milioane de dolari pentru că i-au fost violate drepturile constituţionale.

Americanul, pe nume Stephen Slevin, de 58 de ani din New Mexico a fost despăgubit după ce închisoarea Dona Ana a uitat de el timp de doi ani de zile şi l-a tratat inuman. Bărbatul fusese arestat pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice o maşină furată, scrie Daily Mail, citând CNN. Slevin susţine că nu şi-a dorit despăgubirea în bani, ci a vrut să tragă un semnal de alarmă privind modul în care sunt trataţi prizonierii. El susţine că în fiecare zi oficialii închisorii vedeau că sănătatea i se deteriorează, dar nu au făcut nimic pentru a-l ajuta. Avocatul bărbatului susţine că acesta a fost plasat la izolare pentru că avea în istoricul său medical probleme psihice, dar acest lucru i-a dăunat foarte mult lui Slevin, care suferă şi acum de stres post-traumatic. Bărbatul spune că atunci când se afla la izolare unghiile de la picioare i-au crescut atât de mari încât se încovoiau în jurul degetelor, a făcut escare şi diverse ciuperci, a avut probleme dentare şi a pierdut mult în greutate, spun documentele pe baza cărora bărbatul a cerut despăgubirea. El a fost eliberat din închisoare după 22 de luni şi tot atunci au fost retrase toate acuzaţiile la adresa sa.



Visit msnbc.com for breaking news, world news, and news about the economy

 Alte Articole
Viziteaza si:
voxpublica.mobi
©Realitatea Media